Scurtmetraj monocrom

 

Funeraliile erau programate pentru ora 11:00.
Am ajuns la timp, dar nu pot să intru în camera mortului, n-aș rezista să-l văd cu ochii mei, așa că-l văd prin ochii celor care se mișcă-ncoace și-ncolo, punând la punct aranjamentele de tip așa-se-face. Stau în bucătărie și mă uit la ochii plânși din jurul meu; când se uită ei la mine, îmi îndrept instant privirea spre o cutie goală de Tofu în saramură, păstrată pentru viitoare pachete de trimis nepoților. Ochi-tofu, ochi-tofu, bărbaților li se agață prosoape de spate, femeilor li se pun eșarfe la gât. Câteva băbuțe îmbrobodite o bârfesc pe baba care trebuia să se ocupe de tămâiere, că nu-i serioasă, n-a venit la timp, ce treabă mai importantă are ea azi decât să se țină de cuvânt. O femeie de-a casei spală repede o găină albă pe picioarele legate, o șterge și o-ndeasă-ntr-o pungă, cu capul pe-afară. Vine popa și murmurul se oprește ascultător, încep să bat ritmul cu piciorul drept pe Doamne mi-lu-iee-eeș-teee, dar mă opresc înainte să observe cineva, of, sper că n-a observat cineva.

Se pornește spre biserică, mai întâi găinaaa, măăăi, găina se trece pe sub sicriu, înaintea mortului, să-i deschidă drumul! N-au nimerit-o, dar nimeni nu știe ce se întâmplă dacă iese găina după sicriu și nu înaintea lui, ei, hai să mergem mai departe, că-i târziu. Convoiul funerar oftează și suspină și merge încet, în jurul lui viața pufnește cu nerăbdare la volan, iese curioasă la fereastră, se înjură în fața blocului sau se pupă cu foc în stația de autobuz. Doi școlari de pe trotuar fac întrecere de descifrat-silabisit numele de pe coroane, pac!, o monedă de 50 de bani mi-e propulsată-n frunte și sunetul ăla de ceva spart nu a fost de la capul meu, ffiiu, s-au împrăștiat monedele printre picioarele noastre și câțiva necăjiți le culeg bucuroși. Trecem pe lângă un camion plin cu pui albi sfrijiți, care se-nghesuie speriați unii în alții, ce urât miroase a găinaț.

Ajungem repede la biserică, unde-mi țin privirea-n jos, nu pot să mă uit la recitatorii în rochii maxi, mi-e foame și mi-e rău de la supradoza de tămâie, număr cinci perechi de picioare cu adidași de alergat, sunt băbuțele îmbrobodite. Una dintre ele se-ntoarce cu arătătorul amenințător spre doi bărbați care șușotesc mai vocal decât se cuvine.

Nu se bocește, dar oamenii-s îndurerați, mă gândesc la depersonalizarea bunicului, tatălui, soțului, care de două zile a devenit mortul, și asta mă-ntristează mai tare decât bolboroselile arhaice ale domnilor de pe scenă – ceva cu robul tău care a suferit o alunecare prin pizma și prin lucrarea diavolului, altceva cu urmașii lui Adam, veniți șă-l vedem topit în mormânt, putrejune viermilor, de întuneric stricat” sau precum tatăl are viaţă în sine, aşa i‑a dat şi fiului să aibă viaţă în sine.

Plecăm spre cimitir, de data asta am fentat o monedă amenințătoare, fețele bisericești conduc convoiul, sunt cu câțiva metri mai în față, popa se oprește și dă noroc cu o mână ieșită pe portiera unui Duster negru, îl ajungem din urmă, se văd porțile cimitirului, un telefon începe să sune Down down down down în tandem cu întrebarea preotului – Unde e groapa?.

Pe banca de la intrare stau o femeie bătrână și un bebeluș de jucărie îmbrăcat în haine de bebeluș adevărat, mergem încet pe aleea înconjurată de morminte și flori, miroase a narcise, o albină se înfige într-o coroană, fără să vreau (sau nu) încep să număr greșelile inscripționate pe lemn sau marmură: Aici odihnesc Ion”, Aici se odihnese Elena”, Loc de veci: Gheorgee Popescu, familia și copii.

Când se termină, bunica mă ia de mână și-mi zice:
Gata, nu mai aveți tataie.

 

Merg pe jos singură, pe strada Florilor, plină de magnolii, corcoduși și alți înfloriți neidentificați, niște câini se întind și cască la soare. Ajung într-un final la praznic, oamenii-s așezați la mese în toate camerele, vorbesc tare despre țigări și băutură în timp ce-și toarnă țuică și vin în pahare, Dumnezeu să-l ierte!”, gâl-gâl-gâl. Rudele-și amintesc cum era când erau toți tineri, te-ntreabă de toate, se discută casual despre seriale, despre animale și acvarii, șah și barbut, dacă n-am fi toți îmbrăcați în negru, ai zice că-i o zi obișnuită. Ba chiar un verișor îl poreclește Darth Vader pe omul necunoscut care folosește o proteză fonatorie și izbucnim toți într-un râs nerușinat în jurul farfuriilor cu mâncare de post și colivă.

La plecare, popa spune proactiv:
„Eu nu cer, dar, dacă-mi oferiți, primesc.

 

 

Pin It

One thought on “Scurtmetraj monocrom

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>