Corectori

Prima greșeală pe care mi-o amintesc e una pe care-o tot repetam pe la 3-4 ani și tata încerca să mă corecteze:
„A lu’ cine-i ciocolata?”
„A ta, dacă întrebi cum trebuie: a cui e ciocolata.”

Deși l-am acceptat cu greu în limba mea pe noul „cui”, mai întâi în formula de tranziție „a lu’ cui?”, am scăpat repede de apucăturile greșite și-am început să-i corectez și eu pe copiii și pe bunicii din jur.

În primii ani de școală, româna, engleza și franceza m-au amețit și m-au încântat cu toate regulile lor de scriere și pronunție mai mult sau mai puțin logice. Apoi, într-a X-a, am luat -9 la economie doar pentru că-ntr-o înșirare de proprietăți cu liniuță de la capăt turnasem puncte în loc de punct și virgulă.

Abia când am ajuns la facultate m-am ciocnit pentru prima dată de ceva ce nu întâlnisem în anii precedenți, pe băncile școlilor de-acasă: kilometri, tone, râuri și galaxii de greșeli de toate tipurile chiar în cărțile noilor mei profesori și pe foile cu notițe de la cursuri, xeroxate după originalele vreunui coleg conștiincios. Când învățam pentru examene, rețineam paragrafe întregi după dezacordurile pe care le înroșeam c-un marker gros.
Știu că-n anul 2 la Facultatea de Geografie făcusem și o hartă a greșelilor în funcție de originile practicanților:
– „decât” în loc de „doar” – folosit mai ales în sudul țării (epicentru: București);
– „a fii”, „a știi” etc. – număr problematic de i-uri, de obicei regăsit în comunicarea persoanelor din vestul țării;
– cratime alandala (lipsă, în plus, poziționate aiurea) – est;
– dezacorduri (ex. „ce-s cu astea”) – nord-est;
– acuzativ șchiop („care” în loc de „pe care”) – sud, vest, est, nord-est.

M-am angajat la un moment dat și, deși n-a fost prea bine pentru mine să-mi corectez șefii și colegii, nu m-am lăsat. Le-am încercuit, le-am tăiat, le-am subliniat, le-am deconspirat în timp real sau cu întârziere, apoi mi-am scris în CV „grammar aficionada” și m-am făcut copywriter, am fost antipatică pe termen scurt și pe termen lung, m-am despărțit de băieți doar pentru că nu știau să-mi scrie corect sms-uri. Dar, cu cât am corectat mai multe, cu atât s-au mobilizat și m-au invadat din mai multe direcții: cărți traduse în ultimii 10 ani, subtitrări (Veveriţa_bc, mă-nclin, te-am apreciat cu adevărat abia după ce m-au zgâriat pe ochi succesorii tăi), mail-uri de la clienți și oameni de comunicare, articole, afișe, pliante, firme luminoase, tag-uri și graffiti, burtiere TV, tooooot internetul.

Acum m-am r̶e̶s̶e̶m̶n̶a̶t̶ ̶liniștit, deși încă tocesc creioane pe paginile cărților cu care mă bag în pat. Mi-am dat seama că nici eu nu le știu pe toate și mai bine tac și-nvăț în continuare. Și, din când în când, dau un ochi de ajutor pe unde e nevoie și-s invitată: săptămâna trecută am ocupat un scaun de CorecDoR în redacția Decât o Revistă. N-am apucat să citesc toate cele 240 de pagini, dar sper să puneți mâna pe numărul 24 zilele viitoare, e preferatul meu de pân-acum.

PS: După corectura din redacție, mă-ntorceam spre casă și-am văzut-o în viteză pe Mihai Bravu, mare, colorată, izbitoare: PATSIERIE (panou de semnalizare de 6×1 m).

Referință: Newletterul Decât o Revistă, 27 mai 2016

Pin It

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>